11 aeroporturi germane, inclusiv marile hub-uri de la Frankfurt şi Munchen, sunt paralizate luni de o grevă de 24 de ore, care a început după miezul nopţii, în condiţiile în care sindicatul Verdi a cerut angajaţilor din sectorul public şi personalului responsabil de serviciile de handling la sol să înceteze lucrul, transmite DPA.
De asemenea, săptămâna aceasta sunt programate mişcări de protest la facilităţi operate de Guvernul federal şi de autorităţile locale, a informat un purtător de cuvânt sindicatului.
Verdi, care cere o majorare salarială de 8%, sau cel puţin 350 de euro pe lună, a decis să organizeze o grevă de avertisment după ce a doua rundă de negocieri colective a eşuat, luna trecută. A treia rundă de negocieri este programată vineri la Potsdam, lângă Berlin.
Asociaţia aeroporturilor ADV estimează că luni vor fi anulate peste 3.400 de zboruri şi vor fi afectaţi 510.000 pasageri. La grevă vor participa şi angajaţii din domeniul securităţii aviatice, scrie Agerpres.
Conform autorităţilor de la controlul traficului, pe aeroporturile din Germania au loc zilnic 6.000 de zboruri iar alte 3.000 trec prin spaţiul aerian german.
La Frankfurt - cel mai aglomerat aeroport din Germania - nici un pasager nu se va îmbarca luni, şi cu aproape sigur vor fi afectate şi zborurile de tranzit. Luni erau programate 1.170 de zboruri, având 150.000 de pasageri.
Un purtător de cuvânt al Lufthansa a anunţat că operatorul aerian lucrează la reprogramarea zborurilor.
Acţiunea de luni reprezintă o escaladare semnificativă în cadrul negocierilor, după ce Verdi a organizat mai multe proteste la unele aeroporturi din Germania, inclusiv o grevă de două zile la aeroportul din Munchen, luna trecută. Greve mai scurte pe aeroporturile din Duesseldorf şi Koln/Bonn au dus la anularea a 280 de zboruri, ceea ce a afectat aproximativ 48.000 de pasageri.
Germania a fost afectată de o serie de greve în ultimele săptămâni pe măsură ce sindicatele încearcă să crească presiunea asupra Guvernului federal şi municipalităţilor, înaintea celei de-a treia runde de negocieri pentru încheierea unui acord salarial colectiv care să acopere aproximativ 2,5 milioane de lucrători din sectorul public.