,,Nu am aer!" Sunt ultimele cuvinte scrise de Alexandra, tânăra mamă din Botoşani, cu doar o jumătate de oră înainte ca inima să i se oprească. Şapte ore de chin a trăit, timp în care nu a primit niciun fel de asistenţă medicală, deşi se afla într-un spital.O arată chiar raportul DSP. Atenţie! Urmează detalii cu puternic impact emoţional!
Managerul unităţii medicale a fost demis de Consiliul Judeţean, care are în subordine spitalul. Aceeaşi instituţie le cere medicului de gardă şi medicului curant al Alexandrei să renunţe la funcţii. Colegiul Medicilor, singurul care le-ar putea retrage dreptul de practică, nu a venit până acum cu o reacţie. „Nu cred că a fost atât de mult legat de o eroare medicală cât de o lipsă de interes şi de empatie”, spune ministrul Sănătăţii.
Asta scrie în raportul de gardă întocmit în noaptea în care Alexandra a murit. Mesajele pe care le-a trimis atât soţului, cât şi medicilor arată altceva. Tânăra de 25 de ani se stingea lent, în chinuri groaznice. Fără ca cineva din spital să o ajute. Cu ultimele puteri, după ce a implorat ajutor din partea medicilor , Alexandra scria ultimul mesaj, către mama ei: ,,NU AM AER!" O jumătate de oră mai târziu intra în stop cardio respirator. Abia atunci a fost băgată în seamă de personalul medical.
Raportul DSP Botoşani arată acelaşi lucru. ,,La ora 00:53, analizele de laborator au fost finalizate, aflându-se la dispoziţia medicului de gardă. În intervalul orar 00:45 - 07:35 nu au fost consemnate în foaie investigaţii, intervenţii terapeutice şi manevre de îngrijire", se arată în raportul DSP.
Alexandra mersese la spital după ce, gravidă în trei luni, a început să sângereze. Medicii şi-au dat seama că sarcina e oprită din evoluţie, dar au hotorât să aştepte dimineaţa, pentru ca medicul curant al tinerei să realizeze chiuretajul. În spital nu există protocol pentru astfel de situaţii, spune directorul medical.
După tragedie, personalul care era de gardă când a murit Alexandra a fost suspendat pentru 90 de zile. Împotriva medicului curant nu există nicio sancţiune. În mesajul pe care i l-a trimis la 3 dimineaţa, Alexandra o ruga pe doctoriţă să facă ceva. „Vă rog din suflet” îşi încheia mesajul.
Angel Călin, managerul unităţii medicale a fost demis de Consiliul Judeţean Botoşani. Era în funcţie de aproximativ o lună. Totodată, Ministerul Sănătăţii a sesizat Colegiul Medicilor, instituţia care acordă dreptul de liberă practică, dar şi Poliţia.
La Botoşani, oamenii au ieşit din nou în stradă, pentru a patra seară. „Ne dorim ca celelalte mame să aibă aer, să fie ajutate să trăiască, să respire bucuroase alături de copilaşii lor”, a scris naşa Alexandrei. Postarea a adunat zeci de mii de distribuiri.
Pe internet sunt de altfel numerooae mesaje despre tragedie, sub hashtagul „nu am aer”. Un astfel de mesaj a postat şi de coordonatoarea unei organizaţii care activează în spitale. Pentru că nimeni nu a intervenit, inima Alexandrei s-a oprit la 25 de ani. Şi trei copii, de 1, 3 şi 5 ani nu vor avea cui să mai spună „mama”.