,,Ungaria Mare", dar nu în competiţiile sportive

,,Ungaria Mare", dar nu în competiţiile sportive

Este scandal după ce Federaţia de Fotbal a Ungariei a anunţat că UEFA a autorizat ca naţionala lor de fotbal să poată folosi steagul Ungariei Mari la următoarele meciuri. Acel steag, folosit înainte de 1918, este considerat un simbol revizionist. Federaţia Română de Fotbal spune însă că Ungaria a înţeles greşit decizia UEFA.

Naţionala de fotbal a Ungaria ar urma să afişeze steagul istoric al Ungariei Mari la meciurile pe care le va disputa pentru calificarea la EURO. Iar UEFA ar fi de acord cu asta, se arată într-un anunţ al ungurilor.

Anunţul a creat revoltă în România. Harta Ungariei istorice cuprinde şi două teritorii importante ale ţării noastre, Banat şi Transilvania.

Federaţia Română de Fotbal dezminte însă anunţul Ungariei. „UEFA nu a autorizat şi nu va autoriza afişarea simbolurilor menţionate de Federaţia Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European. Considerăm că Federaţia Maghiară de Fotbal a greşit făcând anunţul respectiv întrucât afişarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA (mesaje cu conţinut provocator şi/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranţă comisiile disciplinare, dacă va fi cazul”, se arată în comunicatul Federaţiei Române de Fotbal.

Conducerea echipei de fotbal Sepsi condamnă această decizie şi spune că în România acest steag nu va fi folosit la niciun meci de fotbal.

În luna noiembrie a anului trecut, premierul Viktor Orban a fluturat un fular cu harta Ungariei Mari la un meci al naţionalei maghiare. La acea vreme Ministerul Afacerilor Externe de la noi a avut o reacţie de dezaprobare fermă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt