Octavian Popescu (19 ani) a avut nevoie de doar 89 de secunde pentru a deschide scorul în derby-ul dintre Dinamo şi FCSB, transmis de Look Sport+ şi PrmaPlay.ro de la ora 20:00.
După ceea ce părea un start bun al lui Dinamo, cu o primă ocazie la poarta lui Andrei Vlad, FCSB a plecat pe un contraatac rapid, format doar din pase rapide, verticale, iar Dumiter l-a deschis excelent pe Tavi Popescu. La fel ca în derby-ul cu CFR Cluj, când a marcat cel mai frumos gol al carierei, Popescu nu a stat pe gânduri, a pus ţinta pe colţul lung, a şutat din prima, cu dreptul, iar traiectoria a fost atât de bună încât Cristiano Figueiredo, titularizat în premieră de Stoican, nu a avut nicio şansă!