Selecţionerul naţionalei de fotbal a Spaniei, Luis Enrique, a declarat vineri seara, după calificarea primei reprezentative în semifinalele turneului final al EURO 2020 în urma loviturilor de departajare, contra Elveţiei (3-1), că i-a spus portarului Unai Simon să facă ceea ce simte deoarece acesta este ''un specialist'', scrie AFP.
''Am fost calm în timpul loviturilor de departajare pentru că nu mai depindea de mine. Odată ce jucătorii au decis cine va trage, trebuia doar să aştept şi să accept ceea ce urma să se întâmple. Înainte de un meci, nu planifici niciodată o serie de lovituri de departajare. Am făcut ultimele două modificări (intrările lui Thiago Alcantara şi Rodri) pentru a avea mai mulţi oameni capabili să execute aceste lovituri. La finalul meciului, aveam 8 sau 9 jucători capabili să tragă. I-am lăsat să aleagă ei cine urma să şuteze şi ordinea'', a spus selecţionerul.
El a menţionat că le-a transmis jucătorilor că indiferent de rezultat echipa este deja una ''grozavă''.
''Am încercat să le spun că indiferent de ce se întâmplă la lovituri, această echipă este deja grozavă. Le-am spus să se relaxeze, să se gândească la ceea ce le-a spus psihologul naţionalei să facă într-o astfel de situaţie (...) Nu a început bine (cu mingea trasă de Sergio Busquets lovind bara), dar jucătorii au reuşit să întoarcă lucrurile. Totul este bine când se termină cu bine'', a mai spus Enrique, adăugând însă că Elveţia este o echipă cu un joc foarte bun.
agerpres.ro