Sorana Cîrstea s-a calificat în finala turneului de la Istanbul (WTA)

Sorana Cîrstea s-a calificat în finala turneului de la Istanbul (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în finala turneului WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, sâmbătă, după ce a întrecut-o pe ucraineanca Marta Kostiuk cu 6-4, 6-4.

Cîrstea (31 ani, 67 WTA) s-a impus după o oră şi 24 de minute.

Românca a început în forţă semifinala şi a condus cu 4-0, dar Kostiuk (18 ani, 85 WTA) a revenit şi a reuşit trei ghemuri la rând. Cîrstea a găsit, totuşi, resurse să îşi adjudece setul cu 6-4.

În actul secund, Kostiuk a condus cu 2-0 şi 3-1, apoi Cîrstea a reuşit patru ghemuri la rând (5-3), fiecare şi-a făcut serviciul, românca impunându-se cu 6-4.

Cîrstea, care a avut 5 duble greşeli, a încheiat cu mai multe mingi direct câştigătoare, 20-7, în timp ce numărul erorilor neforţate a fost egal, 37-37.

Pentru Cîrstea va fi prima finală după circa doi ani, precedenta fiind pierdută la Taşkent, în 2019. Cîrstea are un singur titlu WTA la simplu în carieră, în 2008 la Taşkent.

Sorana şi-a asigurat un cec de 16.398 de dolari şi 180 de puncte WTA.

În finală, Cîrstea o va întâlni pe belgianca Elise Mertens, principala favorită, care a întrecut-o în cealaltă semifinală pe rusoaica Veronika Kudermetova cu 6-1, 6-4.

Cîrstea a câştigat ambele dueluri cu Mertens (25 ani, 17 WTA), cu 6-3, 6-0, în 2016, în turul al treilea la Roland Garros, şi cu 7-5, 6-4 în 2018, în turul al doilea la Doha.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt