Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Moscova, dotat cu premii totale de 565.530 de dolari, după ce a învins-o pe rusoaica Anastasia Potapova, cu 6-1, 6-4.
Halep (30 ani, 19 WTA), cap de serie numărul 8, a obţinut victoria după o oră şi jumătate.
Simona Halep, care a câştigat titlul la Moscova în 2013, s-a impus după un meci disputat, în care Potapova (20 ani, 68 WTA) a greşit mult (7 duble greşeli). Halep şi-a adjudecat primul set cu un sec 6-1, însă diferenţa de pe teren nu a fost aşa de mare. Românca a început bine şi setul secund, a condus cu 3-1, dar a pierdut trei ghemuri la rând (3-4). Halep a profitat de noi câteva erori ale adversarei şi a făcut un nou break la 4-4, câştigând cu 6-4, după ce a salvat trei mingi de break în ultimul ghem.
Simona Halep a servit mai bine cu primul serviciu decât adversara sa, care a totalizat mai multe mingi direct câştigătoare (20-7), dar şi mai multe erori neforţate (33-21).
agerpres.ro