Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de tunisianca Ons Jabeur, cu 6-3, 6-2, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.575.560 de euro.
Halep (30 ani, 21 WTA) s-a înclinat după 67 de minute, Jabeur (27 ani, 10 WTA) egalând situaţia în meciurile directe, 2-2.
Simona Halep a învins-o în 2020, în optimi la Dubai, cu 1-6, 6-2, 7-6 (7), în drumul spre titlu, şi anul acesta, tot la Dubai, în sferturi, cu 6-4, 6-3. Prima victorie a jucătoarei africane a venit în 2018, în primul tur la Beijing, când Halep a abandonat după primul set (6-1 pentru Jabeur).
Începutul meciului de la Madrid fost echilibrat, dar după ce jucătoarele au schimbat break-uri (Halep l-a reuşit pe primul), la 2-2, românca a mai luat un singur punct în următoarele trei ghemuri, iar Jabeur s-a desprins la 5-2. Halep şi-a făcut serviciul, dar setul a fost adjudecat de Ons Jabeur cu 6-3.
Halep a început bine actul secund, a avut 1-0 şi 2-1, dar apoi a cedat cinci ghemuri la rând, aproape toate la diferenţă minimă (2-6).
Fostul lider mondial a încheiat cu procentaje mai mici la serviciu decât Jabeur, 57%-77,8% la punctele cu primul şi 37,5%-51,6% la al doilea. Jabeur a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 25-8, dar şi mai multe erori neprovocate, 31-20.
agerpres.ro