ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a reuşit al doilea scor al actualului sezon al Ligii Naţionale de baschet feminin, 128-18 (37-3, 36-6, 28-0, 27-9) cu CSU Rookies Oradea, duminică, la Târgu Secuiesc.
Sepsi SIC, care pe 10 ianuarie surclasa aceeaşi echipă cu 148-14, a reuşit performanţa să nu primească niciun coş în sfertul al treilea, adjudecat cu 28-0.
De remarcat că toate cele 10 jucătoare utilizate de formaţia covăsneană au marcat cel puţin 10 puncte. S-au remarcat Jovana Pasic (17 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive), Rebecca Diane Tobin (15 p, 10 rec, 4 pd), Marie Ruzickova (15 p, 8 rec, 5 pd)
Alte rezultate:
CS Agronomia Bucureşti - CSTBv CSU Olimpia Braşov 55-41
CS Rapid Bucureşti - CS Municipal Târgovişte 51-85
ACS KSE Târgu Secuiesc - CS Municipal Satu Mare 69-76
agerpres.ro