Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este unicul candidat la alegerile pentru şefia FRF din 12 aprilie, comisia de verificare a dosarelor respingând solicitările lui Sorin Răducanu şi Gabriel Şeitan.
Cei doi candidaţi ale căror dosare au fost respinse au drept de contestaţie a deciziei până miercuri, la ora 21:50.
Toate candidaturile depuse pentru funcţiile de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal şi reprezentanţi în Comitetul Executiv au fost aprobate de către comisie.
Astfel, pentru funcţia de vicepreşedinte, ca reprezentant al fotbalului amator, candidează Octavian Goga.
Pentru posturile de membri ai Cex al FRF, ca reprezentanţi ai cluburilor din Liga I, candidaţii sunt Valeriu Argăseală, Ovidiu Costeşin şi Daniel Niculae. Ca reprezentanţi ai Ligii a II-a candidează Auraş Braşoveanu, Marius Burcă, iar din partea Ligii a III-a participă la alegeri Mihai Valentin Dăscălescu şi Lajos Rancz. Fotbalul feminin este reprezentat de Alin Alexandru Cioban, în timp ce Cristian Petru Dorin Vornicu candidează pentru un post rezervat cluburilor de fotbal în sală şi Sebastian Cătălin Cighir din partea cluburilor de juniori.
agerpres.ro