În urmă cu două zile, Adrian Mutu s-a dat în spectacol în cantonamentul naţionalei de tineret. La imaginile postate pe internet a scris ”Uite de la cine ai învăţat, Budescu”. Replica jucătorului care evoluează acum în Arabia Saudită, la Damac, nu a întârziat să apară. Budescu a scos din arhiva personală un filmuleţ în care marca din tribuna stadionului Astra din Ploieşti. ”Este 1 la 1, Adi”, a fost mesajul lui Budescu. Fanii au intrat şi ei în competiţia celor doi. I-au provocat să înscrie de pe obiecte aflate în mişcare.