Jucătoarele echipei australiene de softball au sosit marţi în Japonia, devenind astfel prima echipa olimpică care ajunge în Arhipelag în vederea Jocurilor de la Tokyo, care se află încă în centrul unor discuţii şi îndoieli în plină pandemie, informează AFP.La sosirea lor la terminalul aeroportului din Narita, în apropierea capitalei nipone, sportivele australiene, zâmbitoare, au salutat presa cu mâna, înainte de a se supune testului pentru Covid-19 şi îndeplinirea formalităţilor administrative.
Trei ore mai târziu, un oficial japonez a confirmat că cele 21 de jucătoare şi membrele delegaţiei au fost testate negativ.
Echipa Australiei, în costume verzi cu auriu, s-a deplasat apoi spre Ota, oraş situat la 100 de km nord-vest de Tokyo, în departamentul Gunma.
Ca toţi ceilalţi participanţi la Jocurile Olimpice (23 iulie-8 august), jucătoarele australiene s-au supus unui strict control sanitar, fiind vaccinate şi testate înainte de plecarea spre Japonia.
Australiencele se vor antrena în oraşul unde şi-au stabilit cartierul general şi vor susţine meciuri cu echipa locale în vederea pregătirii pentru JO.
"Ştim că vom fi supuse unui pachet de teste anti-Covid, dar suntem pregătite pentru asta", a declarat Jade Wall, una din componentele echipei australiene.
agerpres.ro