Un fost fotbalist de la Arsenal a rămas paralizat după ce a consumat o băutură în care i-au fost puse droguri. Daniel Cain a fost la un pas de moarte după o farsă căreia i-a căzut victimă într-un club londonez.
O seară în oraş şi o băutură la care nu a fost atent, i-au luat lui Daniel Cain orice şansă la o viaţă normală. A ajuns în scaun cu rotile după ce a fost drogat fără să ştie într-un club londonez. A intrat în comă şi până la sosirea medicilor, creierul său a fost lipsit de oxigen vreme de 24 de minute.
Sechelele neurologice care au urmat sunt cumplite. Ele se datorează, spun specialiştii, în special combinaţiei dintre drog şi alcool. Fotbalistul britanic a stat mai bine de doi ani în spitale. Acum a fost externat, însă are nevoie de îngrijire de specialitate în permanenţă. Aşa că sora lui Daniel a creat o pagină unde oamenii pot face mici donaţii.