Medvedev - Sunt mai fericit pentru echipă decât pentru mine însumi

Medvedev - Sunt mai fericit pentru echipă decât pentru mine însumi

Tenismanul Daniil Medvedev, care nu a pierdut niciun set în ediţia 2021 a fazei finale a Cupei Davis, a declarat, după victoria cu Croaţia (2-0) din finala de la Madrid, că este fericit pentru echipa Rusiei, care şi-a trecut un al doilea succes major în palmares după ATP Cup din luna ianuarie, transmite AFP.

''Cele două turnee au fost extraordinare. ATP Cup, pentru că a fost primul pe care l-am câştigat cu această echipă. Dar Cupa Davis este o competiţie istorică. Le găsesc pe ambele incredibile şi foarte importante. Sunt mai fericit pentru echipă decât pentru mine însumi. Avem o echipă uimitoare, o atmosferă uimitoare şi sunt fericit să fac parte din această echipă şi să pot aduce punctele de care avem nevoie. Au fost două săptămâni extraordinare, pentru că nu este niciodată uşor să vii aici la final de sezon. Au fost două dintre cele mai bune săptămâni din cariera mea'', a declarat Medvedev, nr. 2 mondial.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt