FC Liverpool a încheiat sezonul pe podium în campionatul de fotbal al Angliei, după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formaţia Crystal Palace, într-un meci din ultima etapă a sezonului, una plină de suspans, la finalul căreia "cormoranii" şi-au asigurat prezenţa în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
Liverpool, care a avut un început de an dezastruos dar a reuşit ulterior să-şi revină, a ocupat în final poziţia a treia în clasament, după Manchester City (noua campioană) şi Manchester United, echipa pregătită de antrenorul Juergen Klopp devansând-o cu două puncte pe Chelsea Londra, finalista actualei ediţii a celei mai importante competiţii continentale intercluburi.
Chelsea s-a înclinat la limită pe terenul formaţiei Aston Villa (1-2), însă s-a clasat pe poziţia a patra în ierarhia finală, ultima care asigură prezenţa directă în Champions League, în sezonul viitor.
Marea perdantă este Leicester City, formaţie care şi-a văzut spulberat visul de a evolua pe cea mai înaltă scenă a fotbalului european după ce a fost învinsă pe teren propriu de Totteham Hotspur (2-4) în runda finală, oaspeţii înscriind ultimele două goluri în finalul jocului, prin starul Gareth Bale.
În urma acestui eşec, "vulpile" au ocupat poziţia a cincea, ratând astfel calificarea în Liga Campionilor pe final de sezon, pentru al doilea an consecutiv.
agerpres.ro