Tenismanul polonez Hubert Hurkacz, care a produs recent surpriza la Miami, unde a reuşit să cucerească trofeul, a abandonat luni în setul secund al meciului cu italianul Lorenzo Musetti, din primul tur al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, la scorul de 6-4, 2-0 în favoarea adversarului său, aflat pe locul 82 mondial.
Musetti a reuşit astfel să elimine primul cap de serie de la Roma, la câteva luni după frumosul parcurs de la ediţia 2020 a competiţiei din capitala Italiei, desfăşurată în luna septembrie, unde a ajuns până în optimile de finală, după ce l-a învins în meciul de debut pe elveţianul Stan Wawrinka.
Speranţa tenisului italian, în vârstă de 19 ani, va juca în turul următor cu "gigantul" american Reilly Opelka (2,11 m), ocupantul locului 47 în clasamentul ATP.
Hurkacz, care a câştigat la începutul lunii aprilie primul titlu de categoria Masters 1.000 din cariera sa, în faţa unei alte mari speranţe a tenisului italian, Jannik Sinner, nu pare să se descurce la fel de bine pe zgură, aşa cum a făcut-o pe hard, la turneul din Florida. El nu a reuşit să treacă decât de un singur tur la Monte Carlo, iar apoi a fost eliminat tot în meciul de debut la Madrid.
agerpres.ro