FC Barcelona şi presa catalană au denunţat operaţiunea de atragere a lui Lionel Messi din partea unor jucători ai lui PSG, precum Marco Verratti, informează cotidianul L'Equipe.
Astfel, clubul spaniol de fotbal şi presa au reacţionat vehement, marţi, la zvonurile unei posibile veniri a lui Lionel Messi la PSG, după ce acesta va deveni jucător liber de contract în vară, preluate de media franceză şi de unii jucători ai campioanei Franţei.
Cu o săptămână înaintea meciului din prima manşă a optimilor de finală ale UEFA Champions League, dintre PSG şi Barcelona (16 februarie), publicaţia France Football, în ediţia sa de marţi, a publicat un montaj foto cu Lionel Messi, liber de contract la final de sezon, îmbrăcat în tricoul lui PSG.
Sport, cotidian pro-Barca, a reacţionat publicând pe prima pagină materialul din France Football, flancat de titlul "hărţuire totală", acuzând în acelaşi timp PSG că vrea să-i distragă atenţia lui Lionel Messi înaintea dublei confruntări europene.