În acest sezon, FCSB se află cu şanse reale în lupta pentru titlul din Liga 1, iar Gigi Becali pare dispus să nu mai facă experimente pe piaţa transferurilor, cu jucători liberi de contract, refuzaţi de alte formaţii. De data aceasta, Becali a pus ochii pe un internaţional de tineret, care s-ar plia excelent pe scheletul formaţiei sale: distrugătorul celor de la Pisa, Marius Marin (22 de ani).
Gigi Becali şi-a construit la FCSB o formaţie pe placul său - din jucători autohtoni, tineri şi de perspectivă, de unde poate obţine sume frumoase de bani în eventualitatea în care vor face pasul către Vest. Mulţi dintre ei sunt internaţionali de tineret, iar unii au făcut deja pasul către naţionala lui Mirel Rădoi.
Gigi Becali caută un nou "Mihai Pintilii"
Cu toate acestea, există un post pe care Gigi Becali îl consideră vulnerabil - acela de mijlocaş la închidere. Un recuperator, asta i-ar trebuie lui FCSB, genul lui Mihai Pintilii. S-a încercat varianta cu Dragoş Nedelcu, însă acesta a fost o investiţie extrem de scumpă şi ineficientă, fiind mai mult accidentat decât valid. De asemenea, s-a vorbit de puştiul Ovidiu Perianu (18 ani), dar este prea tânăr pentru luptele crâncene din campionat cu CFR Cluj şi Universitatea Craiova. De asemenea, acolo ar mai fi putut să joace Ovidiu Popescu, însă acesta a pierdut de mult timp încrederea patronului.
Aşa că Gigi Becali trebuie să găsească un alt "distrugător". Cel mai bine s-ar potrivi profilului dorit, Marius Marin de la Pisa. Patronul de la FCSB este "fan" al internaţionalului de tineret. În plus, a primit referinţe foarte bune despre jucător şi din partea apropiaţilor, fapt ce l-a propulsat pe jucător în capul listei de achiziţii din această iarnă. Ar fi al cincilea jucător repatriat de Gigi Becali din Italia, după transferurile lui Mihai Bălaţa, Bogdan Mitrea, Paul Papp şi Adrian Stoian.