Andre Agassi şi Steffi Graf, doi dintre cei mai mari jucători ai tenisului mondial, vor juca la Sports Festival în cadrul unui demonstrativ de excepţie. Spectacolul de tenis va avea loc în 15 iunie, de la ora 18.00, în BT arena, în cadrul celei de-a cincea ediţii a festivalului (13-16 iunie 2024). Agassi şi Graf vor juca în premieră în faţa publicului din România, alături de alţi doi invitaţi speciali care urmează să fie anunţaţi în scurt timp.
Patrick Ciorcilă, business development şi co-fondator Sports Festival: ”Ne dorim să celebrăm ediţia a cincea a Sports Festival alături de publicul nostru, iubitorii de sport din România. Evenimentul pregătit anul acesta este cel mai mare din portofoliul nostru de până acum. Avem în teren doi jucători care au câştigat 30 de titluri de Grand Slam împreună şi amândoi au stabilit recorduri greu de egalat: Andre Agassi şi Steffi Graf. Această ediţie va fi de neuitat. Am ridicat ştacheta foarte mult, dar publicul din România merită să aibă oportunitatea de a vedea legendele sportului care ne-au făcut să visăm.”
Primele 1000 de bilete la meciul demonstrativ de tenis vor fi puse în vânzare luni, 15 ianuarie, ora 14:00 şi pot fi achiziţionate la preţuri de Early Bird de pe site-ul entertix.ro. Alături de ele, sunt disponibile, tot la preţ redus, 10 bilete VIP.
Preţ bilete Early Bird demonstrativ de tenis, Agassi si Steffi Graf la Sports Festival 2024:
- Categoria 1 - 180 lei;
- Categoria 2 - 120 lei;
- VIP - 700 lei.
Andre Agassi, supranumit The Punisher, şi-a început cariera de tenismen în anii ‘80 şi a devenit cunoscut nu doar pentru abilităţile sale excepţionale pe teren, ci şi pentru stilul său inconfundabil de joc, caracterizat de un retur de serviciu puternic şi un backhand agresiv. Are opt titluri de Grand Slam la activ, incluzând: Australian Open (1995, 2000), Roland Garros (1999), Wimbledon (1992) şi US Open (1994, 1999). Agassi este primul jucător care a făcut Golden Slam – adică a câştigat toate Grand Slam-urile şi medalia de aur olimpică în acelaşi an - precum şi singurul om care a câştigat un Super Slam în carieră - toate Grand Slam-urile, plus medalia de aur olimpic şi ATP Finals, toate în acelaşi an. El a fost primul jucător care a câştigat toate cele patru competiţii de simplu pe trei suprafeţe diferite (hard, zgură şi iarbă) şi încă este americanul care a câştigat cel mai recent Openul Francez (1999) şi Australian Open (2003). De asemenea, are 17 titluri de master şi a făcut parte din echipele câştigătoare ale Cupei Davis în 1990, 1992 şi 1995.
Agassi a ajuns pe locul 1 mondial pentru prima dată în 1995, şi a revenit pe primul loc în 1999, iar pentru următorii patru ani s-a bucurat de cea mai de succes etapă din cariera sa. În 2006, Andre Agassi s-a retras oficial din tenis, punând capăt unei cariere impresionante.
Steffi Graf este una dintre cele mai mari şi influente jucătoare de tenis din istorie, cu un palmares impresionant acumulat în perioada 1982 şi 1999. Cunoscută pentru stilul său agresiv şi pentru abilităţile sale deosebite, Graf a câştigat un total de 22 de titluri de Grand Slam, inclusiv fiecare dintre cele patru turnee majore. Ea a realizat "Golden Slam" în 1988, câştigând toate cele patru turnee de Grand Slam şi medalia de aur olimpică în acelaşi an. Steffi Graf s-a retras din tenis în 1999, după ce a ocupat locul întâi în clasamentul WTA pentru un record de 377 de săptămâni. Steffi Graf continuă să fie implicată în diverse activităţi caritabile şi formează împreună cu Andre Agassi unul dintre cele mai faimoase cupluri din lumea tenisului.
Sports Festival, cel mai mare eveniment multi sport din România, ajunge în 2024 la cea de-a cincea ediţie. Cea anterioară, organizată în 2023, a atras un număr record de participanţi: peste 150.000 de copii şi adulţi au descoperit şi s-au bucurat de un întreg univers al sportului. Festivalul înseamnă 4 zile dedicate sportului care includ activităţi de iniţiere, provocări sportive, super campioni faţă în faţă cu fanii, la Sports Talks, masterclass-uri dedicate profesioniştilor, crosul Supereroilor, competiţii, parada cluburilor sportive şi evenimente demonstrative care transformă sportul într-un adevărat spectacol.
Mirel Alexa, director executiv Sports Festival: ”În fiecare an încercăm să oferim cât mai multe experienţe sportive deosebite comunităţii nostre şi cu fiecare an care trece ne bucurăm tot mai tare că reuşim să organizăm acest eveniment unic. Este minunat să vezi mii de copii, adulţi şi seniori care se bucură de mişcare, care încearcă tot felul de sporturi, vin la meciurile demonstrative şi la zonele de fun din eveniment. Este multă distracţie la Sports Festival, dar misiunea noastră merge mult mai departe de entertainment. Da, vrem să arătăm lumii că sportul nu e doar sănătos, e şi fun. Dar ceea ce ne dorim în mod special este să facem o diferenţă pozitivă în viaţa oamenilor, să vorbim de sănătate şi sport ca stil de viaţă sau performanţă.”
Prima ediţie Sports Festival este renumită pentru demonstrativul legendar de fotbal, Generaţia de Aur vs. Barcelona Legends. A urmat, la cea de-a doua ediţie, super-demonstrativul de tenis Romania vs. Italia. Pe terenul amenjat în BT arena, fanii tenisului au avut parte de un adevărat spectacol şi multe momente amuzante oferite de Simona Halep care a făcut show alături de Marius Copil cu Flavia Penneta şi Fabio Fognini. Cea de-a treia ediţie a adus fanilor două evenimente de gală: meciul de retragere din cariera sportivă a lui Horia Tecău, vicecampion olimpic şi dublu câştigător de Grand Slam la dublu, la care au participat Robert Lindstedt, Andrei Pavel şi Simona Halep, şi meciul de retragere al lui Adrian Mutu, organizat pe stadionul BT Arena. Meciul-show al Sports Festival 2023, ediţia a patra, a fost All Stars Romania vs. Galatasaray, o înfruntare între cei mai buni jucători ai Naţionalei României (1995-2023) şi legede al clubului de fotbal Galatasaray. Marele fotbalist brazilian Mário Jardel, Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu s-au numărat printre vedetele acestui meci.