Cearta dintre cele două entităţi care trebuie să conducă fotbalul românesc, Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal, continuă. Deşi cele două ar trebui, teoretic, să fie în sprijinul binelui comun, conducătorii ies cu declaraţii cât mai pompoase la TV şi îşi aruncă multe cuvinte grele, din dorinţa de a demonstra că una din părţi are dreptate. Fără realizări concrete, FRF şi LPF au început să se certe pe mai multe subiecte, iar un episod s-a consumat vineri dimineaţă.
Justin Ştefan, secretarul general al LPF, a fost extrem de dur, din nou, la adresa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, nemulţumit fiind de anumite declaraţii ale acestuia, dar şi de modul în care conduce de când a preluat şefia de la Mircea Sandu.