CSM CSU Oradea s-a calificat în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup la baschet masculin, marţi seara, după ce a învins formaţia ucraineană BC Dnipro cu scorul de 78-72 (18-19, 20-16, 20-15, 20-22), în Arena ''Antonio Alexe'' din Oradea.
Formaţia orădeană, care a obţinut cu şansă biletul pentru optimi, după clasarea pe locul al treilea în Grupa D, de la Istanbul.
Primul sfert a fost unul echilibrat, ucrainenii având un punct avans la finalul său (19-18), după care echipa antrenată de Cristian Achim a preluat controlul şi a avut 11 puncte avans (58-47, în sfertul al treilea) şi chiar 12 (64-52, min. 33). Cu 42 de secunde înainte de final, orădenii mai avea doar cinci puncte în plus, 75-70, dar au reuşit să reziste ultimului asalt şi să câştige cu 78-72.
Stephen Holt şi Nikola Markovic au fost cei mai buni jucători ai gazdelor.
Pentru CSM CSU Oradea au evoluat: Stephen Holt 22 puncte, 3 recuperări, 1 pasă decisivă, Aaron Broussard 3 p, 2 rec, 6 pd, Arturas Valeika 7 p, 8 rec, 3 pd, Garlon Green 2 p, 8 rec, 4 pd, Nikola Markovic 21 p, 4 rec, 1 pd, Giordan Watson 12 p, 2 rec, 9 pd, Bogdan Nicolescu 5 p, 4 rec, Cătălin Baciu 5 p, 1 rec, Dragan Zekovic 1 p, 2 rec.
agerpres.ro