Conducerea clubului Farul afirmă că e în total dezacord cu orice acţiune îndreptată împotriva oricărei etnii

Conducerea clubului Farul afirmă că e în total dezacord cu orice acţiune îndreptată împotriva oricărei etnii

Conducerea clubului Farul Constanţa a transmis, marţi, într-un comunicat postat pe un site de socializare, că este în total dezacord cu orice acţiune îndreptată oricărei etnii şi că regretă manifestările suporterilor săi de luni seara, considerate "xenofobe" de gruparea Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

"Partida cu Sepsi Sf. Gheorghe continuă şi după ultimul fluier al arbitrului şi nu în plan sportiv. Constatăm, cu regret, că analiza pe care o fac reprezentanţii echipei Sepsi după acest meci spectaculos, la care au contribuit ambele formaţii, o reprezintă anumite evenimente petrecute în tribună şi, în cazul în care au fost ofensatoare pentru delegaţia echipei oaspete, suntem primii pe care le regretăm. Constanţa este în primul rând un oraş multicultural, un conglomerat de 17 etnii (!!!): români, aromâni, armeni, bulgari, turci, tătari, lipoveni, greci, germani, italieni, sârbi, evrei, ruşi,ucraineni, găgăuzi, albanezi şi chiar maghiari. Ca urmare, Farul Constanţa transmite din nou, şi pe această cale, că este în total dezacord cu orice acţiune îndreptată împotriva oricărei etnii în orice împrejurare. Împreună suntem mai puternici", se menţionează în comunicatul clubului Farul Constanţa publicat pe pagina oficială de Facebook.

Clubul Sepsi OSK a solicitat public Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal să ia măsuri după manifestările xenofobe ale suporterilor constănţeni la meciul din deplasare cu Farul, disputat, luni, în etapa a 4-a a Ligii I.

În timpul partidei Farul Constanţa - Sepsi OSK, scor 1-0, în cadrul etapei a 4-a a Ligii I, suporterii echipei gazdă au scandat de mai multe ori lozinci cu caracter antimaghiar.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt