Comisia Europeană ia atitudine. Reacţie tranşantă, după anunţul oficial al înfiinţării Superligii

Comisia Europeană ia atitudine. Reacţie tranşantă, după anunţul oficial al înfiinţării Superligii

Grecul Margaritis Schinas, unul dintre vicepreşedinţii Comisiei Europene, a afirmat, într-un mesaj postat pe reţelele sociale, că proiectul Superligii este contrar valorilor europene de "diversitate" şi "integrare".

"Trebuie să apărăm un model european de sport bazat pe valori, diversitate şi integrare. Nu se pune problema a-l rezerva pentru câteva cluburi bogate şi puternice, care vor să rupă legăturile cu federaţiile naţionale", a scris Margaritis Schinas, comisar responsabil cu Promovarea stilului de viaţă european (Cultură, Educaţie), pe Twitter.

"Universalitatea, integrarea şi diversitatea sunt elemente-cheie ale sportului european şi ale vieţii europene.", a mai scris înaltul oficial al executivului european.

Florentino Perez va fi preşedintele Superligii, iar noua competiţie va avea la start 20 de echipe şi un format revoluţionar.

Preşedintele lui Juventus, Andrea Agnelli, a demisionat din Comitetul Executiv al UEFA şi din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), care a lucrat la reformele planificate ale Ligii Campionilor.

Co-preşedintele Manchester United, Joel Glazer, va fi vicepreşedinte al Super League.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt