Italianul Carlo Ancelotti, antrenorul echipei Real Madrid, a ieşit negativ la Covid-19 la ultimul test PCR şi îşi va putea conduce elevii la meciul cu Chelsea Londra, programat miercuri seară pe stadionul Stamford Brige, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, informează cotidianul Marca.
Clubul din capitala Spaniei a anunţat, printr-un comunicat, că Ancelotti se va deplasa astăzi (miercuri) la Londra, la o zi după ce delegaţia madrilenă a ajuns în Anglia, urmând să stea pe bancă la meciul cu deţinătoarea trofeului Champions League.
Testat pozitiv la Covid-19 în urmă cu o săptămână, pe 30 martie, Ancelotti se simte bine, după ce a avut doar simptome uşoare ale bolii.
Tehnicianul italian nu a putut asista la meciul câştigat de Real Madrid pe terenul formaţiei Celta Vigo (2-1), sâmbătă, în etapa a 30-a din Primera Division, fiind înlocuit de fiul şi antrenorul său secund Davide Ancelotti, care a condus echipa împreună cu Abian Perdomo.
agerpres.ro