Australia şi Marea Britanie au debutat cu dreptul la ATP Cup, competiţia masculină de tenis pe echipe de la Sydney, după ce au învins duminică echipele Italiei (2-1), respectiv Germaniei (2-1), transmite AFP.
În grupa C, Marea Britanie s-a impus în faţa Germaniei cu 2-1. Britanicul Dan Evans (25 ATP) l-a învins cu 6-1, 6-2 pe Jan-Lennard Struff (51 ATP) în prima partidă de simplu, iar germanul Alexander Zverev (3 ATP) a dispus de Cameron Norrie (12 ATP) cu 7-6 (2), 6-1.
În partida decisivă de dublu, Dan Evans şi Jamie Murray au învins perechea germană Alexander Zverev/Kevin Krawietz cu 6-3, 6-4.
Într-un alt meci din grupa C disputat tot duminică, SUA a dispus de Canada cu 3-0.
agerpres.ro