Scrimera Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de spadă, a afirmat, miercuri, că următorul său obiectiv şi al Federaţiei Române de Scrimă este construirea unei săli şi că se va implica total în acest proiect, chiar dacă va fi nevoit să dea cu vopsea lavabilă.
"Eu am ajuns aici datorită oamenilor din jurul meu care nu se văd de obicei şi a venit momentul ca şi eu să devin un astfel de om pentru cei mici care acum intră în sala de sport. Doar că această sală este deja prea mică. Ne-am propus să construim o sală şi acesta este următorul meu obiectiv ambiţios. Ştiu că îmi va fi mai greu decât mi-a fost vreodată. Nu ştiu cum vom face lucrul acesta, dar ştiu că dacă ne dorim vom face lucrul acesta şi dacă va fi nevoie să ne suflecăm mânecile şi să dăm cu lavabilă, o vom face. Ne-am dori cât mai mulţi oameni să rezoneze cu ideea noastră şi să vină alături de noi, să creadă în visul nostru", a declarat Popescu la sediul Federaţiei Române de Scrimă.
Referitor la participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, sportiva a spus că această ediţie a fost cu totul aparte, şi că nu a semănat cu precedentele la care a participat: "Pentru mine încercarea de a mă califica la Tokyo a început de la Rio pentru că am simţit că mai am ceva de spus în scrimă şi de aceea am ales să rămân. Deşi nu eram la prima ediţie totul a fost schimbat, atât de impersonal, atât de rece. Tot furnicarul acela pe care eu îl ştiam de la ediţiile anterioare nu mai exista. Ne feream unii de alţii, a fost un sentiment straniu şi apăsător. Eram testaţi zilnic şi să ajungi sănătos în sală era prima victorie. Deşi am primit mesaje că faţa mea nu arăta bucurie, credeţi-mă că m-am bucurat că am fost acolo. Putea să nu fie medalia de argint, putea să fie de aur, sau putea să nu fie deloc. Mă bucur şi sunt mândră de mine că am reuşit să îmi demonstrez mie în primul rând".
În ceea ce priveşte viitorul său, Ana-Maria Popescu a precizat că se pregăteşte pentru campionatele europene de la finalul anului, unde va încerca să "ţină steagul sus".
agerpres.ro