Pe cât de sensibile şi fragile, pe atât de puternice sunt femeile. Cele mai bune exemple de tărie şi ambiţie vin din partea celor afectate de cancerul la sân. O pacientă de 84 de ani este însă dovada vie a faptului că vârsta e doar o cifră în buletin, iar cel mai important este cum te simţi. Aceasta a ales să-şi facă acum reconstrucţie la sâni şi are şi de ce, pentru că statul oferă gratuit în spitale acest serviciu.
Faceţi cunoştinţă cu doamna Livia. Are 84 de ani şi e plină de viaţă. Pentru ea cifrele nu contează, ci sufletul. Când a aflat diagnosticul de care suferă a rămas optimistă şi nu a încetat nicio clipă să spere.
A descoperit că are această boală în urmă cu 30 de ani şi a ales să-şi ţină diagnosticul ascuns. Vorbeşte cu optimism despre boală şi întotdeauna şi-a spus în gând că va fi bine.
Acum, la 84 de ani, a ales să îşi recapete feminitatea. Îşi doreste ca medicii din Timişoara, Tiberiu Bratu şi Zorin Crainiceanu, să îi facă reconstrucţie mamară, astfel încât să arate ca odinioară.
Profesorul Tiberiu Bratu a iniţiat un program de decontare, în ţara noastră, a protezelor mamare, pentru femeile care au fost mutilate în urma cancerului la sân.
Programul gratuit de reconstrucţie mamară cu silicon, decontat de stat, vine ca o gură de aer pentru miile de paciente, care au fost afectate de această boală. Pentru fiecare operaţie de reconstrucţie mamară statul decontează 800 de euro.