Europa se îndreaptă cu paşi repezi spre valul patru al pandemiei de coronavirus. O spune chiar ministrul francez al Sănătăţii care avertizează că varianta delta a coronavirusului se răspândeşte accelerat pe continent. Peste Canalul Mânecii însă, autorităţile de la Londra au decis ca purtarea măştilor de protecţie să devină opţională.
Într-o postare pe Twitter, ministrul sănătăţii din Franţa, Olivier Veran, a avertizat cu privire la iminenţa unui al patrulea val de coronavirus. În acest context, înaltul oficialul le-a cerut francezilor să se vaccineze. Este singura modalitate de a diminua impactul răspândirii mutaţiei Delta
Pentru a accelera procesul de vaccinare, autorităţile din Hexagon vor să introducă imunizarea obligatorie a cadrelor medicale şi a angajaţilor din azilurile de bătrâni. Până în prezent, mai puţin de 60% dintre lucrătorii sanitari din Franţa au fost imunizaţi pentru COVID-19.
Deşi varianta Delta se răspândeşte cu rapiditate şi în Marea Britanie, guvernul de la Londra merge mai departe cu
programul de relaxare a restricţiilor. Din 19 iulie, purtarea măştii de protecţie va deveni opţională.
Până în prezent, 64% dintre adulţii din Marea Britanie au fost vaccinaţi complet pentru COVID-19, ceea ce însemnă că ţara se apropie cu rapiditate de imunitatea colectivă.