Pandemia de COVID a izbucnit la începutul anului 2020, când noul coronavirus era aproape o necunoscută. Omenirea se confruntă acum cu valul patru de infectări, dar între timp cercetătorii au studiat virusul SARS-CoV-2 şi au făcut câteva descoperiri surprinzătoare, începând cu modul în care se răspândeşte şi până la impactul asupra sănătăţii noastre. În orice caz, cunoştinţele noastre despre COVID au evoluat în ultimul an şi jumătate.
Când COVID-ul a lovit pentru prima dată, vânzările de dezinfectant pentru mâini au cunoscut o creştere accelerată, până la epuizarea rapidă a stocurilor, în condiţiile în care autorităţile spuneau că cel mai bun lucru pe care îl puteau face oamenii era să se spele pe mâini. Se credea atunci, în februarie 2020, că una dintre căile-cheie prin care se răspândea coronavirusul era atingerea suprafeţelor contaminate. Oamenii îşi duceau apoi mâinile la faţă, la ochi, la nas şi aşa ar fi pătruns virusul în organism. „Nu vă atingeţi faţa!” devenise un îndemn repetat cu obstinaţie. Oamenii deveniseră obsedaţi de dezinfectarea hainelor, încălţămintei, dar şi a alimentelor şi coletelor.
Experţii susţin acum că, de fapt, a fost trecut cu vederea rolul micilor particule ce conţin virusuri, aşa-numiţii aerosoli. Aceste particule cu încărcătură virală sunt emise împreună cu picături mai mari atunci când persoanele infectate respiră, vorbesc sau tuşesc. Tocmai de aceea, ventilaţia în spaţiile interioare este crucială pentru a reduce răspândirea coronavirusului.