”Campania de vaccinare este în continuă dinamică. Au fost într-adevăr aceste reprogramări, care s-au impus a fi făcute din limitările dozelor disponibile pentru România, lucru care s-a întâmplat şi este valabil din nefericire şi pentru celelalte ţări europene. Din acest punct de vedere, după cum ştim, în luna februarie urmează să primim tranşele de vaccin alocate de la AstraZeneca. Pentru luna februarie avem alocate aproximativ 800.000 de doze şi diferenţa până la 1.300.000 în luna martie. Din acest punct de vedere, din 15 februarie, vor fi deschise pentru vaccinare un număr de circa 180 de cabinete de vaccinare la nivel naţional, cu distribuţie judeţeană în funcţie de numărul persoanelor din fiecare judeţ”, a declarat la B1 TV Valeriu Gheorghiţă.