Vaccinări anti-Covid la Alba, pe muzică de club

Vaccinări anti-Covid la Alba, pe muzică de club

Peste 130 de persoane, majoritatea tineri, s-au vaccinat anti - COVID-19 în cadrul unei acţiuni nocturne inedite, denumite generic "Clubul vaccinaţilor", organizată la acest sfârşit de săptămână în Alba Iulia şi unde atmosfera a fost asigurată, pe muzică house, de un MC local.

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că la maratonul vaccinării organizat la centrul amenajat la Sala de Sport a Liceului "Alexandru Domşa" din Alba Iulia, vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 20.00 - 3.00 s-au prezentat 134 de persoane, marea majoritate tineri.

Potrivit lui Alexandru Sinea, în prima seară s-au vaccinat 70 de persoane, iar sâmbătă 64 de persoane. Alte 263 de persoane s-au vaccinat vineri şi sâmbătă în timpul zilei la centrul menţionat.

Monotonia timpului de aşteptare de după vaccinare a fost alungată de organizatori prin crearea unei atmosfere de distracţie. Astfel, MC Kotto a întreţinut atmosfera cu muzică de club şi jocuri de lumini.

Şi în municipiul Sebeş a fost organizat, vineri şi sâmbătă, un maraton de vaccinare de către Primărie, în colaborare cu DSP Alba şi cu Direcţia Generală de Asistenţă Sebeş. Aici s-au vaccinat în cele două zile 148 de persoane, a precizat Alexandru Sinea.

În total, în Alba s-au vaccinat sâmbătă 1.559 de persoane, din care cu doza 1 - 766, cu doza 2 - 172, cu doza 3 - 272 şi cu Johnson & Johnson - 349.

Ritmul de vaccinare a scăzut la jumătate faţă de marţi, când s-a înregistrat un record în Alba. Atunci au fost administrate 3.417 de doze, din care 1.837 au fost cu Doza I.

Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Alba era duminică de 10,54 la mia de locuitori, cu 3.946 de cazuri depistate în ultimele 14 zile, potrivit DSP Alba.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt