Astăzi s-a deschis primul centru de vaccinare de tipul drivethrough la Deva, adică oamenii se pot imuniza chiar în
maşina personală. Acesta este amplasat în parcarea unui centru comerial, iar încă de dimineaţă, sute de oameni au stat la rând pentru a primi serul Pfizer. Oamenii au fost foarte încântaţi de această iniţiativă, chiar dacă au fost nevoiţi să aştepte şi aproape două ore pentru a le veni rândul.
Parcarea din faţa centrului comercial a fost împânzită azi dimineţă de jandarmi, poliţişti, dar şi cadre medicale. Orice om se poate imuniza la noul centru din Deva, indiferent de localitatea din care vine şi fără programare. Accesul la cele patru puncte de vaccinare a fost organizat de poliţisti, pe patru fluxuri.
Dupa ce sunt vaccinaţi, oamenii se deplasează într-o zona de aşteptare, unde trebuie să stea minim 15 minute, pentru a vedea daca apar reacţii adverse. Asistentele scriu pe parbrizul maşinii ora până la care şoferii trebuie să rămână în parcare. Dupa ce trec cele 15 minute de aşteptare, oamenii sunt strigaţi de jandarmi să vină să-şi ia cartea de identitate şi adeverinţa de vaccinare.
Oamenii sunt încântaţi de această iniţiativă şi au venit chiar şi din alte localităţi pentru a se vaccina.
Centrul de vaccinare drive-through din Deva este deschis zilnic între orele 10.00 şi 19.00, iar în fiecare zi se pot
imuniza 600 de persoane.