Sfârşitul pandemiei de gripă spaniolă din 1918 a fost urmat de o perioadă de prosperitate cunoscută sub numele de „anii nebuni”. Mulţi se întreabă dacă nu cumva şi sfârşitul pandemiei de COVID-19 va genera acelaşi gen de efervescenţă economică, socială şi culturală.
În timp ce unele ţări, în special din Asia, sunt lovite dur de un al treilea val al pandemiei, altele îşi regăsesc, puţin câte puţin, „normalitatea”. Permit funcţionarea în interior a restaurantelor şi cafenelelor, spectatorii se pot întoarce în tribune, se renunţă chiar şi la mască. În ţările cu o bună campanie de vaccinare, suflă vântul optimismului.
Şi totuşi, în ciuda acestor veşti bune, rămâne o anumită incertitudine în privinţa viitorului. Ce ne va rezerva el? Cum va arăta lumea după pandemie? Toate ţările îşi fac deja planuri pentru a se repune pe picioare după această catastrofă economică ce durează de mai bine de un an.