Autorităţile din Marea Britanie au început luni cel mai mare studiu clinic din lume pentru testul de sânge Galleri al companiei Grail. Acesta ar putea fi utilizat pentru depistarea a peste 50 de tipuri de cancer, înainte de apariţia simptomelor, transmite Reuters, citat de news.ro.
Testul Galleri analizează ADN-ul din sângele pacientului pentru a determina dacă o parte din acesta provine din celule afectate de cancer. Diagnosticarea timpurie a afecţiunilor oncologice creşte rata de supravieţuire a pacienţilor.
Autorităţile britanice au dorit să recruteze 140.000 de voluntari în Anglia, pentru a vedea eficacitatea testului, în cadrul unui studiu clinic de control. Jumătate dintre participanţi vor avea sângele scanat cu testul Galleri imediat.
„Trebuie să studiem cu atenţie testul Galleri, pentru a vedea dacă poate reduce semnificativ numărul cancerelor diagnosticate în stadii târzii. Testul ar putea schimba jocul în depistarea precoce a cancerului şi suntem nerăbdători să efectuăm această cercetare importantă”, a declarat Peter Sasieni, profesor specializat în prevenirea cancerului la King’s College London.