Un nou an universitar sub semnul pandemiei

Un nou an universitar sub semnul pandemiei

Prima zi de octombrie e şi prima zi de studenţie pentru sute de mii de tineri. Astăzi doar unele universităţi au organizat ceremonia de deschidere, iar cele care au făcut-o i-au invitat doar pentru studenţii din primul an. Pandemia o să îi ţină însă din nou în faţa ecranelor de acasă. Majoritatea universităţilor vor face cursurile în sistem hibrid.

Universitatea de ştiinţe agronomice din Bucureşti a organizat festivitatea de deschidere în prima zi a lui octombrie. Conducerea vrea să se revină cât mai repede la normalitate, iar pentru asta încurajează vaccinarea.

În acest fel ne apropiem de normalitate, spune ministrul. La Universitatea de Ştiinţe Agronomice , peste 80% dintre studenţii cazaţi în cămine sunt vaccinaţi. Tinerii au aşteptări mari. Este deja al treilea an universitar în care cursurile se ţin în vreme de pandemie şi speră la cât mai puţine cursuri online.

Dacă universităţile decid pe cont propriu, şcolile se supun unor reguli comune. Aşa că rămân deschise indiferent de rata de incidenţă.Testarea periodică rămâne soluţia, spune Sorin Cîmpeanu. Ministrul a anunţat că elevii ar putea fi testaţi cel puţin o dată pe săptămână cu teste rapide pe bază de salivă, iar testarea se va putea face şi fără acordul părinţilor.

O clasă va trece în online în momentul în care va apărea un caz de covid. Iar o şcoală va fi închisă, cel mai probabil spune ministrul, după ce jumătate din clase vor fi afectate de cazurile de infectare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt