Tulpina Delta poate genera 7 cazuri noi

Tulpina Delta poate genera 7 cazuri noi

Un caz de infectare cu varianta delta a coronavirusului generează alte şapte cazuri de îmbolnăvire. Noua tulpină
este mult mai contagioasă decât cea britanică, spune medicul Valeriu Gheorghiţă. Dacă aţi trecut deja prin boală
trebuie să ştiţi că nu sunteţi protejaţi suficient în faţa variantei delta, dacă nu sunteţi vaccinaţi. Până acum în România avem 57 de infectări cu varianta delta, dar şi un deces înregistrat în judeţul Argeş. Autorităţile avertizează că în această zonă transmiterea este comunitară.

Dacă tulpina iniţială a coronavirusului, cea din Wuhan, genera circa 2 cazuri secundare de boală, tulpina Delta este mult mai contagioasă, spun medicii.

Între timp în România s-ar putea lua noi decizii privind vaccinarea. La fel ca în alte 4 state din Europa: Franţa,
Spania, Italia şi Germania, şi la noi se ia în calcul varianta ca cei vaccinaţi cu Astrazeneca la prima doză, să poată fi
imunizaţi cu Pfizer sau Moderna la rapel. Iar pentru a încuraja vaccinarea echipe mobile vor ajunge la mare şi la
munte.

Până acum în România s-au vaccinat peste 4 milioane şi jumătate de persoane cu schema completă şi aproape 200 de mii cu o singură doză.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt