Numărul focarelor de Covid-19 în spitale este în creştere. La iaşi, numai în ultimele 24 de ore au fost confirmate două astfel de focare la Secţiile ATI şi UPU de la Spitalul de Neurochirurgie. Aici sunt 15 cadre medicale care acum sunt în izolare la domiciliu sub monitorizarea medicilor de familie. Al treilea focar este la un agent economic.
Cu două focare în spital, conducerea de la neurochirurgie caută soluţii pentru ca tratarea pacienţilor să nu fie afectată. 15 la sută din personal este infectat şi restul e repartizat astfel încât să facă faţă situaţiei actuale.
Sirena ambulanţei sună des iar personalul medical încearcă să preia cât mai repede fiecare pacient în parte.
Aşa este în fiecare zi pentru personalul de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. La nivel naţional, 1 caz din 25 vine din rândul cadrelor medicale, ia 1 deces din 200, tot din aceeaşi categorie, ceea ce este enorm.
Totodată, la Iaşi, gradul de ocupare al paturilor, inclusiv a celor de la terapie intensivă, din unităţile suport covid este rămâne unul ridicat. 539 de locuri sunt ocupate, dintre care 67 sunt paturi din ATI.