Timişoara: O pacientă cu hemoragie craniană a fost salvată printr-o procedură efectuată în premieră în ţara noastră

Timişoara: O pacientă cu hemoragie craniană a fost salvată printr-o procedură efectuată în premieră în ţara noastră

O pacientă în stare gravă, cu hemoragie craniană, a fost salvată de o echipă medicală de la Spitalul Judeţean Timişoara printr-o procedura folosită pentru prima dată în România. Este vorba despre o femeie de 64 de ani care a ajuns la spital în stare gravă şi care, pentru a fi salvată, a fost supusă unei proceduri de implantare a unui dispozitiv ce deviază fluxul de sânge dintr-un anevrism cerebral intracranian, potrivit asist. univ. dr. Raul Pătraşcu.

“Noi am optat să utilizăm această tehnologie în premieră pentru a ocroti viaţa pacientei. Echipa noastră a fost nevoită să trateze ambele anevrisme cerebrale (unul a fost tratat cu tehnica clasică de plasare de coiluri în sacul anevrismal iar al doilea prin tratarea cu acest dispozitiv intrasacular). Al 2-lea anevrism era neabordabil neurochirurgical din cauza imediatei vecinătăţi cu trunchiul cerebral, structură anatomică vitală. Lipsa acestei intervenţii de urgenţă ar fi fost fatală”, potrivit managerului SCJU Timişoara.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt