Teste diagnostice pentru boala arterială periferică

Teste diagnostice pentru boala arterială periferică

Boala arterială periferică apare prin îngustarea arterelor în urma depunerii de colesterol şi calciu pe interiorul vaselor, ceea ce duce la o suferinţă a membrului inferior, până la riscul de amputaţie. Cauzele cele mai importante ale acestei boli sunt fumatul, diabetul şi dislipidemia, la care se asociază hipertensiunea arterială, vârsta înaintată, antecedentele familiale.

Printre semnele şi simptomele întâlnite la pacienţii cu boală arterială periferică se numără picioarele reci, durerea la mers (la un anumit număr de paşi), scăderea progresivă a numărului de paşi pe care pacientul îi poate face, durerile de repaus, răni care nu se mai vindecă sau se vindecă cu dificultate.

Mai multe teste pot ajuta medicul să diagnosticheze această afecţiune. Cel mai important test aflat la îndemâna clinicianului este determinarea indicelui gleznă-braţ. Este o metodă simplă, rapidă, neinvazivă, prin care se compară tensiunea arterială de la nivelul membrelor inferioare cu cea de la nivelul membrelor superioare. O valoare subunitară sugerează existenţa bolii arteriale periferice şi constituie indicaţie pentru iniţierea testelor specifice ulterioare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt