Sute de centre de vaccinare din întreaga ţară vor fi închise, din cauza numărului mic de persoane care se imunizează acolo. Alte centre vor fi transformate în centre de testare sau vor avea o activitate hibridă, atât de vaccinare, cât şi de testare.
Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, în ţară există 322 de cabinete de vaccinare care au o activitate redusă, adică acolo se imunizează mai puţin de 10 persoane zilnic. În aceaste condiţii, în urma unei şedinţe comune CNCAV – INSP – Ministerul Sănătăţii, s-a decis ca 171 de centre să îşi încheie activitatea în perioada următoare, iar altele să fie transformate în centre de testare, acolo unde permite circuitul şi accesibilitatea. De asemenea, unele centre vor funcţiona în format hibrid, în sensul în care vor vaccina şi testa în acelaşi timp.