Iubitorii de mare şi petreceri până în zori în Vama Veche şiau făcut încălzirea pentru 1 Mai. Deşi încă sunt restricţii, plaja a fost animată de un concert al lui Tudor Chirilă, ca în vremurile bune. Startul a fost dat, însă, fără spectatori iar vamaioţii s-au putut bucura de muzică - ONLINE. Cei care au venit totuşi să simtă atmosfera din Vamă au fost ţinuţi la distanţă de gardurile jandarmeriei.
Singurii care au lipsit au fost spectatorii. Pentru că încă nu sunt permise evenimentele cu un număr mare de oameni, totul a fost transmis online.
Au fost şi nostalgici care, în ciuda restricţiilor, s-au aventurat până-n Vamă. Au fost ţinuţi, însă, departe de scenă.
Cei care s-au bucurat de muzică pe plajă spun că sentimentul de libertate nu se simte niciunde la fel de frumos
ca în Vama Veche. Unii dintre ei au venit chiar de la câteva sute de kilometri distanţă.
Chiar dacă în faţa scenei nu a mai fost o mare de oameni, valurile şi plaja au completat tabloul amintirilor din vremurile cand petrecăreţii dansau fără griji.