Spitalul din inima focarului

Spitalul din inima focarului

11 judeţe se află acum într-un punct critic. Nu mai există nici măcar un loc liber la ATI. La Institutul Matei Balş din Capitală mai sunt doar două paturi libere pentru pacienţii gravi. Peste 20 la sută din pacienţii din cel mai mare oraş al -României ajung la spitalul Matei Balş. Azi, sunt internaţi la terapie intensivă 1288 de bolnavi.

1288 de pacineţi sunt internaţi acum la ATI, acolo unde mai sunt extrem de puţine locuri disponibile.

De zile bune, Matei Balş arată ca un spital dintr-un într-un teatru de război. Terapia intensivă s-a mutat până şi pe holurile unităţii medicale. Azi s-au eliberat două paturi care, în mod normal, se ocupă după doar trei ore.

Dintrei cei care fac o formă gravă a boli, mulţi sunt răpuşi de acest duşman invizibil. De ieri şi până azi au murit 148 de români. Din păcate, a fost anunţat şi un decese în categoria de vârstă 0-9 ani. Este vorba de un bebeluş de nici un an din Mureş care avea mai multe comorbidităţi. Cu un sistem medical pus pe butuci de pandemie, specialiştii susin că singura şansă de a reveni la o viaţă normală este vaccinarea în masă a populaţiei.

Doar în ultimele ore s-au infectat cu noul coronavirus 1156 de bucureşteni şi…Capitala are acum cea mai mare rata de incidenţă de 6,89. La nivel naţional au fost anunţate azi peste şase mii de noi infectări cu virusul SarsCov2. Şi mai grav este faptul că 11 judeţe au spitalele pline şi nu mai au capacitatea să trateze pacienţii gravi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt