După mai mult de 1 an, Spitalul Colentina are din nou paturi libere la terapie intensivă. Au fost sute de zile de muncă pentru cei care preferă să stea în spate şi să nu strige cât de greu le este. Asistenţii medicali care lucrează în secţiile ATI cu pacienţi covid petrec până la 12 ore pe zi îngrijind bolnavii. Nu le e uşor pentru că sunt tot timpul îmbrăcaţi în combinezoane prin care doar ochii li se mai văd. Totuşi nu renunţă şi nu renunţă la a salva vieţi! Astăzi este ziua lor, a asistenţilor medicali din toată lumea.
A trecut un an şi încă două luni de pandemie. În tot acest timp, cel mai mare spital suport Covid din Capitală a fost sufocat de pacienţi grav bolnavi dar…nu a cedat. Acum, lucrurile par să se îndrepte.
Mihaela este asistent medical şef la Spitalul Clinic Colentina. Este doar unul dintre oamenii care, alături de colegi, a pus viaţa pacienţilor mai presus de a ei.
Mulţi au fost sceptici, însă odată intrată pe poarta spitalului, echipa medicală trebuia să uite ce se vorbeşte afară. În secţia ATI se intră cu echipament special, iar de acolo începe munca cea mai grea, dar şi satisfacţiile cele mai mari.
Pe domnul Mihăiţă l-am găsit pe un pat ATI chiar înainte să fie mutat pe secţie. Cu toate că stă de două luni la terapie intensivă, bărbatul de 48 de ani spune că nu îşi aminteşte cu exactitate de când este internat.
Urmează să devină bunic, iar nepotul şi-l va putea vedea… datorită celor care au avut grijă de el în ultimele 2 luni.
Mihaela are un copil de 10 ani care a primit o explicaţie simplă pentru absenţa mamei de acasă: lucrează într-o
echipă de supereroi.
De multe ori nu primesc înţelegerea de care au nevoie. Dar ca să o primească, spun simplu: Nu suntem doar aparate de salvat vieţi, suntem oameni.