În plin val 4 al pandemiei, mai multe spitale ieşene, ultima redută de apărare în faţa virusului, s-au transformat în focare. Patru unităţi medicale din judeţ au anunţat infectări ale personalului. 23 de medici şi pacienţi au fost diagnosticaţi cu COVID.
Cel mai mare focar este în secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon”. 9 cadre
medicale care lucrează aici au contractat virusul. Toţi sunt acum în izolare la domiciliu.
În momentul de faţă toate cele 11 paturi de la ATI din spitalul Sfântul Spiridon sunt ocupate. Singura veste bună este că numărul cazurilor grave care ajung în unitatea medicală s-a stabilizat în ultimele zile. Din păcate, numărul cadrelor medicale ce contractează boala este în creştere. Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a raportat astfel de cazuri în alte trei spitale din judeţ.
De la debutul pandemiei, 65 de mii de ieşeni au fost diagnosticaţi cu COVID. Dintre aceştia, 1.500 au fost răpuşi
de virus.