Spania va întocmi un registru cu persoanele care refuză vaccinarea împotriva COVID-19

Spania va întocmi un registru cu persoanele care refuză vaccinarea împotriva COVID-19

Salvador Illa, ministrul spaniol al Sănătăţii, a declarat că persoanele care vor refuza vaccinarea împotriva Covid-19 vor fi înregistrate, iar informaţiile vor fi împărtăşite cu celelalte state din Uniunea Europeană. Illa a precizat într-un interviu acordat, luni, postului La Sexta că lista nu va fi accesibilă public sau angajatorilor, scrie News.ro.

Ministrul a spus că modul în care coronavirusul va fi învins este „să ne vaccinăm toţi - cu cât mai mulţi, cu atât mai bine”. În Spania, una dintre cele mai afectate ţări europene din cauza Covid-19, vaccinarea nu este şi nu va fi obligatorie, a mai spus el. Vaccinul Pfizer/ BioNTech este administrat gratuit. „Ce vom face este un registru, care va fi împărtăşit cu partenerii noştri europeni, al celor cărora le-a fost oferit vaccinul şi care l-au refuzat. Nu este un document care va fi făcut public şi va fi întocmit protejând datele personale”. Luni, ministrul a mai spus că oamenii vor fi contactaţi de autorităţile regionale legat de vaccinare. „Cei care decid să nu fie vaccinaţi, ceea ce credem că este o greşeală, au acest drept. Vom încerca să eliminăm îndoielile. Vaccinarea înseamnă salvarea de vieţi, este modul în care vom ieşi din pandemia asta”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt