Spania va administra a treia doză de vaccin anti-COVID-19 rezidenţilor din căminele de bătrâni şi altor categorii vulnerabile, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii de la Madrid, care a publicat în acelaşi timp date ce arată că rata infectărilor a scăzut în Spania la cel mai redus nivel după luna iunie, relatează Reuters.
Pacienţii oncologici care urmează un tratament cu chimioterapie sau radioterapie şi cei care au afecţiuni care necesită tratament imunosupresor vor fi de asemenea eligibili pentru a treia doză de consolidare a imunităţii.
Spania a înregistrat în ultimele 24 de ore 4.075 de noi cazuri de COVID-19, iar în ultimele 14 zile rata infectărilor la 100.000 de locuitori a fost de 96, indicator ce a scăzut pentru prima dată sub 100 după data de 25 iunie.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) examinează în prezent posibilitatea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19. Dar în contextul răspândirii variantei Delta mai contagioase a coronavirusului, mai multe state membre ale UE au decis administrarea acestei doze pentru categoriile vulnerabile fără a mai aştepta concluziile EMA.
Principala agenţie sanitară federală din SUA, Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), a anunţat luna trecută că eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna administrate conform schemei actuale cu două doze a scăzut de la 91% la 66% de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite, această concluzie rezultând în urma unui studiu realizat pe mii de angajaţi din centre de îngrijire şi spitale din şase state ale SUA.
Sursa: Agerpres