Spania se redeschide pentru turiştii vaccinaţi

Spania se redeschide pentru turiştii vaccinaţi

Veşti bune pentru cei peste 1 milion de români care trăiesc în Spania! Ţara mai face un pas spre ridicarea totală a restricţiilor impuse de pandemie. Cu excepţia Valenciei şi Insulelor Baleare, toţi locuitorii sunt liberi să circule la orice oră din zi şi din noapte fără teama că vor fi amendaţi. În plus, guvernul de la Madrid a decis să permită accesul fără nico restricţie pentru turiştii care vin din toate ţările non UE, cu condiţia ca aceştia să fie vaccinaţi cu schema completă. Speranţa Spaniei este că milioanele de turişti care veneau până în 2019 în Peninsulă să revină şi să repornească astfel, motorul economiei turistice.

Drumul spre ridicarea totală a restricţiilor pare de neoprit, iar spaniolii simt acest lucru şi se comportă ca atare. Cel mai bine îţi dai seama de acest fapt mergând la restaurante şi terase, care sunt arhipline şi de multe ori trebuie să stai la coadă pentru a prinde o masă liberă. Dar această libertate se vede şi în alte gesturi pe care
spaniolii le-au amânat până acum din cauza restricţiilor.

Bineînţeles, amânarea a fost cauzată în special de restricţionarea numărului de invitaţi. De exemplu, faţă de
acum 2 săptămâni, numărul acestora este dublu.

Pe lângă revenirea la normal a vieţii de zi cu zi, Spania are şi o strategie de revenire a unuia dintre stâlpii economiei naţionale - turismul. Printre principalele decizii este şi permiterea accesului nerestricţionat al tuturor turiştilor care vin din Regatul Unit. Decizia pare firească mai ales din prisma cifrelor. În 2019, 18 din cele 80 de milioane de turişti au venit din Marea Britanie.

Dependenţa de turişti, în special britanici, se vede în staţiunile exclusiv turistice. Adrian este agent turistic şi are o
firmă care închiriază apartamente pe perioada verii în staţiunea Marina Dor. În toată staţiunea sunt 18 mii de
apartamente care aşteaptă să fie ocupate. Mai ales că 2020 a fost un an teribil din punct de vedere financiar.

Până pe 7 iunie, când e aştetată o nouă ridicare de restricţii, spaniolii trebuie să poarte în contiuare mască în toate spaţiile publice. De asemenea, fumatul rămâne în continuare interzis.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt