Studenţii vaccinaţi anti-COVID vor avea prioritate la cazare în cămine, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vineri, la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Agronomie, precizând că această prevedere a fost solicitată de universităţi şi că va fi inclusă în ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii.
"Peste 80% dintre studenţii cazaţi acum sunt vaccinaţi şi le mulţumesc pentru înţelegerea importanţei vaccinării. (...) Fiind printre universităţile care au o capacitate de cazare mare, pentru cei aproape 12.000 de studenţi ai universităţii în total există aproape 4.000 de locuri de cazare. Ne-am putut permite separat să îi cazăm şi pe cei care încă nu au decis să se vaccineze, dar sunt convins că se vor vaccina în scurt timp. Este vorba de mai puţin de 20%. Ordinul comun de ministru care va fi semnat în această după-amiază - de îndată ce în şedinţa de guvern prin care miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii vor fi abilitaţi pentru semnarea acestui ordin comun - va avea o prevedere clară, la cererea tuturor universităţilor din România, prioritatea la cazare în căminele din campusurile studenţeşti pentru studenţii vaccinaţi, pentru posesorii certificatului verde - pentru cei care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. În acest fel ne vom putea apropia de normalitate şi în mediul universitar", a declarat ministrul Educaţiei.