Socaciu, internat în stare gravă cu Covid

Socaciu, internat în stare gravă cu Covid

Cântăreţul de muzică folk Victor Socaciu este internat în stare gravă la spital, după ce a fost diagnosticat cu COVID 19. Plămânii artistului în vârstă de 68 de ani au fost afectaţi puternic de boală. La începutul lunii, Socaciu a organizat un festival de muzică folk la Breaza, la care au participat aproximativ 20 de spectatori.

Victor Socaciu a fost diagnosticat cu COVID 19 vineri. Tot atunci a fost internat la un spital privat din Capitală. Pentru că nu au acordul pacientului, reprezentanţii unitatăţii medicale au refuzat să facă vreun comentariu despre starea de sănătate a acestuia. Dar, potrivit informaţiilor apărute pe surse, cântăreţul are plămânii puternic afectaţi.

Ducu Bertzi a povestit că înainte de a ajunge la spital Victor Socaciu ar mai făcut un test COVID, pentru că avea febră, dar care a ieşit negativ. Din acest motiv s-a întârziat cu internarea.

Transplantul a fost unul controversat. Cel care l-a efectuat este nimeni altul decât chirurgul Mihai Lucan, iar donatoare o fetiţă de zece ani aflată în moarte cerebrală. Şi pentru că un singur rinichi de copil nu poate susţine funcţia renală a unui adult, artistul a primit doi. Deputatul USR Emanuel Ungureanu acuză că Victor Socaciu ar fi sărit rândul pe lista de transplant în dauna a doi adolescenţi a căror stare era mai gravă.

La începutul lunii aprilie, Victor Socaciu a organizat la Breaza o nouă ediţie a festivalului folk Om Bun. În sală ar fi fost aproximativ 20 de spectatori, dar pe scenă au cântat mai mulţi artişti.Evident, fără mască. Este posibil ca artistul să se infectat în timpul evenimentului, având în vedere că la doar câteva zile distanţă a fost testat pozitiv.

Pe lângă muzică, pe Victor Socaciu l-a atras şi politica. Cântăreţul a fost deputat în Parlamentul României
din partea PSD între anii 2008 şi 2012.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt