Deşi a fost eliberat din hotelul de imigranţi în care a fost ţinut de autorităţi, Djokovic aşteaptă încă decizia finală din partea autorităţilor pentru a vedea dacă va putea concura la Australian Open sau nu! Deşi în urma procesului, judecătorul a decis eliberarea imediată a tenismenului , Ministrul federal pentru Imigraţie poate lua o altfel de decizie care va fi şi finală în cazul lui Djokovic! Ministrul poate decide interzicerea intrării lui Djokovic în Australia timp de 3 ani de zile. Deşi ministrul avea la dispoziţie 4 ore, după închierea procesului să ia o altă hotărâre, procesul rămâne încă deschis iar decizia finală a fost amânată pentru mâine dimineaţă. Familia lui Djokovic urmează să dea şi o declaraţie de presă, astă după ce tatăl tenismenului ar fi declarat pentru o publicaţie că
fiul său ar fi fost rearestat pentru a fi deportat.
După ce mai mulţi fani ai tenismenului s-au strâns în faţa Curţii de Apel unde a avut loc procesul lui Djokovic pentru a sărbători victoria eliberării acestuia din hotelul unde a fost ţinut de autorităţi, în momentul în care acesta a părăsit clădirea, sute de fani aflaţi în zonă au devenit extrem de agitaţi. Mai mult, au apărut ciocniri între aceştia şi forţele de ordine. Fanii tenismenului au aruncat cu mai multe obiecte înspre poliţiştii care însoţeau maşina în care se afla Djokovic. La rândul lor, forţele de ordine au folosit tunuri cu apă pentru a dispersa mulţimea.
Procesul lui Novak Djokovic a fost difuzat live deşi au existat mai multe probleme tehnice care au îngreunat transmisiunea în direct. Trei avocaţi au fost prezenţi la proces pentru a-l apăra pe tenismen în timp ce acuzarea a fost reprezentată de doi tineri. După ore întregi de audieri, judecătorul a decis eliberarea imediată a tenismenului din hotelul de imigranţi. Mai mult, în timpul procesului, acesta a făcut şi câteva comentarii pro-Djokovic.
Djokovic nu ştie încă dacă îşi va putea apăra titlul la campionat deoarece ministrul federal pentru imigraţie, poate, prin ”puterea personală de anulare ” reglementată de un articol de lege din actul pentru imigrări să ia decizia de anulare a vizei sârbului. Novak Djokovic, jucătorul profesionist care este numărul 1 mondial în acest moment a
fost reţinut timp de 8 ore pe aeroportul din Melbo-urne înainte de a fi închis în hotelul pentru refugiaţi. Asta
deoarece autorităţile australiene i-au anulat viza tenismenului după ce Djokovic a intrat pe teritoritul australian
nevaccinat, doar cu o scutire medicală de vaccinare împotriva covid19 din partea organizatorilor turneului la care
ar urma să participe, pe 17 ianuarie.